Într-o odaie micuţă şi sărăcăcioasă din podul unei case situate în mahalaua unui mare oraş, zăcea un băiat orfan, cu numele Tom. De mai bine de doi ani zăcea acolo, culcat pe un pat sărăcăcios. Părinţii lui muriseră de mulţi ani şi l-au lăsat în grija unei rude bătrâne, pe care băiatul a numit-o mama-mare. Tom se născuse olog şi în tot timpul vieţii sale tot suferind a fost. Cât i-a fost cu putinţă, mai făcea câte o treabă la câte cineva, ca să câştige câţiva lei. Dar foarte curând după moartea părinţilor lui n-a mai putut să părăsească patul. Proprietăreasa casei, o bătrână, a dat orfanului odăiţa din podul casei, ca să stea acolo. Când trăia mama lui, ea 1-a învăţat să scrie şi să citească, dar aceasta fiind creştină numai cu numele, n-a avut cine-i vorbi de Domnul Isus. De multe ori, iarna s-a dus şi la adunare, dar mai mult ca să se încălzească lângă soba din sală. Rebegit de frig, ostenit şi flămând cum era, abia era în stare să ia aminte la cele ce se spuneau acolo.


Când a venit însă vremea să zacă singur în odăiţa lui, atunci şi-a adus aminte de acele seri. Şi-a adus aminte de câte un cuvânt pe care 1-a auzit atunci şi, încet-încet, s-a născut în el dorinţa să afle cât mai mult despre acele lucruri dumnezeieşti şi, dacă s-ar putea, să aibă şi o Biblie care să fie a lui.


Într-o zi a rugat-o pe mama-mare să-i facă rost de o Biblie. Răspunsul pe care 1-a primit n-a fost deloc îmbucurător. Bătrâna i-a spus cu ton batjocoritor că ea nu-şi bate capul cu acestea. Şi apoi, pentru ce i-ar trebui o Biblie?


Tom a rămas foarte întristat că nu putea să ajungă să obţină Cartea dorită. Totuşi dorinţa nu i-a părăsit sufletul, ci dimpotrivă, 1-a înflăcărat tot mai mult. Într-o zi, Tom zăcea ca de obicei în patul lui, când deodată a auzit paşi repezi urcând pe scară. în clipa următoare iată că lacob, singurul prieten pe care-1 mai avea pe lume, a intrat în odaia sa. Bine te-am găsit, Tom! strigă lacob foarte mişcat. Am găsit serviciu în alt oraş. Mâine plec să-1 iau în primire şi am venit să-mi iau rămas bun de la tine. Apoi s-a aşezat pe marginea patului, ştergându-şi sudoarea de pe frunte.


Vestea pe care i-o aducea Iacob nu-1 bucura deloc. Pentru că dacă nici Iacob nu mai era, atunci nu mai avea pe nimeni care să mai dea pe la el câteodată.
-Ţi-am adus un dar frumos, spuse Iacob. Uite, Tom, îţi aduc aici o hârtie de 100 de lei. Nu-i asa că ai să cheltuieşti aceşti bani numai atunci când vei avea mare nevoie de ei?
-O, Iacob, tu eşti aşa de bun! spuse Tom mişcat. Uite, acum, acum am neapărată trebuinţă de ei.
-Adevărat? Şi pentru ce anume?
- Ca să-mi cumpăr o Biblie.
-O Biblie?! Deci aşa! Cine a mai auzit vreodată ca un băiat sărac să dea atâţia bani pe o Biblie! Săptămâni şi luni de zile au trecut până să strâng ban cu ban această sumă.
-Dragă Iacob, nu te supăra! se rugă sărmanul băiat. Uite, tu pleci şi eu am să fiu şi mai singur ca până acum. De aceea doresc atât de mult o Biblie. Te rog, adu-mi una, adu-mi-o repede. Nu departe de aici locuieşte un om care vinde Biblii. Du-te la el şi cumpără una.
- Dar, Tom, ce vrei să faci cu ea? Întrebă prietenul profund nemulţumit că banii lui, adunaţi cu atâta trudă, urmau a fi cheltuiţi pe un astfel de lucru. Tu nici n-ai fost la şcoală şi acum vei putea să înţelegi ce scrie acolo, în Biblie?
- Se poate, Iacob. Dar am o dorinţă aşa de mare după o Biblie! Ştii tu pentru ce? Cred că îţi aduci aminte cum am fost amândoi de câteva ori la adunare. Şi acum vreau să ştiu dacă oamenii aceia au spus adevărul despre Domnul Isus. Acest lucru îl pot afla numai din Biblie. Te rog, Iacob, cumpără-mi o Biblie care să-mi fie, din partea ta, un dar de frumoasă amintire. Prin aceasta mă vei face foarte fericit.
- Ei bine, Tom, atunci am să mă duc să-ţi cumpăr una. Dar nu ştiu de unde.
- Nu departe de aici stă omul care vinde Biblii. Întreabă şi tu de el, pentru că toţi îl cunosc şi ai să-1 găseşti îndată.


Dar Iacob nu se grăbea. El dorea să împlinească rugămintea prietenului său, însă pe faţa lui se vedea bine că nu o făcea cu voie bună. A plecat, coborând scara mult mai încet decât o urcase. Totuşi era băiat bun la suflet, aşa că până să se întoarcă cu Biblia, i-a pierit nemulţumirea.

Bucuria şi recunoştinţa lui Tom erau fără margini pe când strângea Cartea la piept. Acum sunt fericit. Ce bine ai făcut, Iacob, că ai strâns aceşti bani pentru mine!

Puţin după aceea, Iacob şi-a luat rămas bun de la prietenul său şi de atunci nu s-au mai văzut pe acest pământ. Dacă ar fi ştiut Iacob ce comoară preţioasă va ajunge Cartea Sfântă pentru prietenul său, s-ar fi simţit răsplătit cu prisosinţă pentru jertfa pe care o făcuse. De atunci Tom nu se mai plictisea; nu se mai simţea singur şi părăsit. După multă citire şi cercetare a cunoscut călea mântuirii prin Domnul Isus şi a găsit la El iertare de toate păcatele şi viaţa veşnică. Ce-i mai păsa lui acum că era singur şi părăsit de oameni în odăiţa întunecoasă? El avea pe Domnul Isus. Ce-i trebuia mai mult?

Acum inima lui Tom ardea de dorinţa să spună şi altora despre Domnul Isus. "Nu se cuvine să ţin numai pentru mine aceste lucruri minunate", spunea el. Dar cum putea el, un biet olog, să ducă mai departe aceste binecuvântări, când nu putea nici măcar să se dea jos din culcuşul lui? Se gândea însă întruna la aceasta, în cele din urmă i-a venit un gând. Pentru aceasta trebuia să facă rost de un creion şi de puţină hârtie albă. Ce bucuros a fost când a avut în mână hârtia şi creionul! Tăia frumos hârtia bucăţi mici şi pe fiecare foaie scria cât putea mai bine câte un verset din Biblie. Deasupra, pe fiecare foaie, mai adăuga: "Trecătorule, te rog să citeşti!" şi arunca foiţele în stradă prin fereastră. Avea speranţa că una sau alta dintre foile lui va fi luată de cineva şi va ajunge astfel un mijloc de a spune şi altora despre Domnul Isus şi despre lucrarea Lui de mântuire.


Trecuseră câteva săptămâni de când făcea acest lucru, din iubire şi cu multă rugăciune dar fără să audă ceva despre foiţele lui.


Într-o seară, câţiva paşi s-au auzit urcând pe scară. Un domn în vârstă şi bine îmbrăcat a intrat în odaie, 1-a salutat frumos şi s-a aşezat lângă patul lui.
-Tu eşti acela care arunci pe fereastră foiţe cu versete din Biblie? a început străinul.
- Da, răspunse Tom, şi o rază de bucurie i-a inundat faţa palidă. Aţi auzit despre cineva care a luat vreuna de pe jos?
-Da, chiar eu am ridicat aseară una şi mi-a făcut mult bine.
-Cred, fiindcă ştiu că este plin de putere Cuvântul lui Dumnezeu, răspunse Tom.
- Eu am venit, spuse domnul acela, ca să-ţi mulţumesc.
- Nu mie. Eu nu pot decât să scriu. Dumnezeu este Acela Căruia trebuie să-I mulţumeşti.
- Eşti fericit în această lucrare pentru Hristos?
- Mai fericit decât sunt acum nici n-aş putea să fiu vreodată pe pământ. Durerile pe care le am în spate sunt câteodată mari de tot, dar nu pot să-mi ia bucuria care m-a cuprins. Cu cât mai mare va fi fericirea mea când voi vedea pe Domnul Isus şi voi putea să-I spun că am făcut pentru El ce a stat în slabele mele puteri! Dumneavoastră aveţi multe prilejuri ca să-I slujiţi, nu e aşa?
- Ah, copile, cu părere de rău trebuie să spun că până acum n-am folosit aceste prile juri. Dar, cu voia lui Dumnezeu, de acum înainte va fi altfel. Am la ţară, departe de aici, un fiu bolnav, care este pe moarte. Acum câteva zile, când am plecat de acasă pentru nişte treburi grabnice aici, în oraş, mi-a spus: "Tată, aş dori să fac ceva pentru Domnul Isus. Nu pot să mă împac cu gândul că în curând voi sta înaintea Lui cu mâinile goale". Aceste cuvinte m-au urmărit toată ziua aceea şi în cele următoare. Când am trecut aseară pe aici, tocmai a căzut una din foiţele tale. Am luat-o şi am citit pe ea cuvintele: "Cât este ziuă, trebuie să lucrăm lucrările Celui ce m-a trimis; vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze" (Ioan 9.4). Am simţit că parc-aş fi primit o înştiinţare de-a dreptul din cer. Cuvintele acestea m-au deşteptat dintr-un somn lung, de ani de zile, şi m-au silit să cad în genunchi; în această noapte n-am găsit odihnă până nu mi-am recunoscut vina şi am cerut iertare Domnului Isus, al Cărui sânge mi-a spălat toată vina. Da, copilul meu, de douăzeci şi doi de ani mărturisesc că şi eu cred în Domnul Isus, dar a fost o credinţă mai mult cu capul, nu cu inima. N-am trăit pentru Domnul meu. Cercetând însă şi aflând astăzi cine este acela care aruncă astfel de foiţe pe fereastră, am fost aşa de ruşinat, încât m-am hotărât ca, întorcându-mă acasă, să lucrez şi eu. Lacrimi de bucurie curgeau pe obrajii slabi şi ofiliţi ai băiatului.


- Este prea mult, prea mult! şopti el.
- Dar acum, spune-mi, dragă băiete, spuse vizitatorul uitându-se cu milă de jur împrejur în odăiţa sărăcăcioasă, cum ai făcut rost de hârtia de care ai nevoie?
- O, n-a fost atât de greu. Am vorbit cu mama-mare despre aceasta şi am rugat-o să nu-mi mai dea dimineaţa cănuţa mea de lapte, ca să aibă cu ce să-mi cumpere hârtie. Trebuie să ştiţi, domnule, că eu nu voi mai avea mult de trăit. Un doctor care m-a văzut a spus că o mai duc cel mult două sau trei luni. O răceală .şi s-a sfârşit cu mine. Şi atunci, ce sunt câteva picături de lapte pe care le jertfesc pentru Domnul meu, care Şi-a dat viaţa pentru mine?


Ce fericiţi trebuie să fie acei oameni care pot să-I dea mult! Ochii vizitatorului s-au umplut de lacrimi. Un oftat adânc i-a ieşit din piept.
- Dragă băiete, spuse el în sfârşit cu glasul tremurând, prin ceea ce faci pentru Domnul Isus, tu eşti aici, în această odaie săracă, mult mai fericit decât mii şi mii care mărturisesc că sunt ai Lui, care au timp, daruri şi bani, dar care fac aşa de puţin sau aproape nimic pentru El.
- Atunci ei nu-L iubesc, spuse Tom serios. Cine cunoaşte pe Domnul Isus trebuie să-L şi iubească; şi cine-L iubeşte nu poate să stea fără să lucreze pentru El. Negreşit că, fără dragoste, nu merge.
- Ai dreptate, Tom. Dar acum să vorbim ceva despre tine. Cea dintâi lucrare a mea pentru Domnul Isus trebuie să fie aceasta: să-ţi fac viaţa mai plăcută, atât cât stă în puterile mele. Ce ai spune dacă te-aş duce într-un cămin pentru copii ologi? Acolo ai avea o bună îngrijire, ai putea să te bucuri văzând florile şi pomii şi auzind păsările cântând. Aş putea să stăruiesc să fii primit în acel cămin care nu este departe de unde locuiesc eu. Ce spui de asta?


Ochii obosiţi ai ologului priveau faţa iubitoare a vizitatorului. După un timp oarecare, băiatul a răspuns:
- Vă mulţumesc. Am auzit despre astfel de cămine. Aş vrea însă să nu mă duc acolo. Mi-e teamă să nu mor în belşug, când Domnul Isus a murit pe cruce în chinuri. Lucrurile de care-mi vorbiţi ar putea să mă atragă prea mult. Mai bine rămân aici să aştept pe Domnul Isus şi să fac lucrarea aceasta pentru El, până va veni ca să mă ia acasă. Este, într-adevăr, o bucurie mare pentru un băiat ca mine să aibă siguranţa că în vecii vecilor va fi la El sus. El are din belşug lucruri pentru un copil orfan şi pentru mine este o fericire de a trăi pentru El aici şi apoi sus pentru veşnicie.


Vizitatorul era foarte mişcat de aceste cuvinte. Ele îi răscoleau adâncul inimii şi-i arătau mai mult decât oricând deşertăciunea vieţii pe care a trăit-o.
- Bine, dragul meu, a spus el atunci cu o linişte greu ascunsă, vei rămâne aici, dar voi avea grijă să primeşti o hrană bună şi hârtie cât vrei, toată viaţa ta. Iar acum, înainte de plecare, aş avea o rugăminte: să te rogi acum pentru mine.
- Spunând aceste cuvinte, omul acela voinic a îngenuncheat lângă patul ologului şi, abia stăpânindu-şi plânsul, şi-a acoperit faţa cu mâinile. Tom a început să tremure când a auzit pe acest domn străin cerându-i să facă un astfel de lucru. Când 1-a văzut însă cu capul plecat şi suspinând înăbuşit, a prins curaj. Ceva din strălucirea cerească s-a aşezat pe faţa lui palidă şi cu un glas în care se simţea o adâncă cinstire a Domnului, a început: "Doamne Isuse, ştiu că Tu ne asculţi. îţi mulţumesc că ai trimis aici pe acest domn, ca să mă încurajeze în lucrarea mea. Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău, pe care l-am scris pe hârtie, că a adus rod pentru Tine. Şi acum, Doamne Isuse, Tu vezi cât este el de trist, că în anii trecuţi n-a lucrat destul pentru Tine. Te rugăm acum sâ-l ajuţi ca în zilele ce vor urma să nu-şi mai piardă vremea, ci să se ducă la ceilalţi oameni bogaţi şi să le spună că ei nu Te iubesc, dacă nu lucrează pentru Tine. Şi îţi mai mulţumesc si pentru toată hârtia şi mâncarea pe care mi le vei da cât voi mai trăi. Dacă vrei, mai lasâ-mă aici pe pământ, ca să scriu pentru Tine versete din Biblie. Şi binecuvântează şi pe acest domn care este aşa de bun cu mine şi ajută-l să facă întotdeauna voia Ta. Amin!"
"Amin!" a răsunat şi de pe buzele celui ce îngenunchease acolo. Apoi vizitatorul s-a sculat şi şi-a luat rămas bun de la tânărul său prieten. Înainte de a părăsi oraşul a luat măsuri ca băiatul să nu ducă lipsă de nimic. Apoi s-a întors acasă cu o inimă fericită şi cu hotărârea fermă de a trăi de atunci înainte pentru Domnul Isus. Şi, prin harul Domnului, s-a ţinut de această hotărâre. O viaţă cu totul nouă a început în casa lui. După un timp a zidit chiar o casă de adunare pe pământul lui şi aducea în ea sătenilor vestea bună despre Domnul Isus. Câteodată, vorbind celor care veneau să-1 asculte despre păcatul nepăsării, le istorisea despre acest tânăr olog prin care şi el a fost vindecat de nepăsare. Aceasta mişca mult pe ascultători şi a fost pentru mulţi o binecuvântare.


Din când în când mai primea câte o veste despre starea săracului, dar fericitului, olog. A mai trăit el câtva timp, însă la sosirea iernii, când zăpada a acoperit pământul cu haina ei albă, a venit vestea că băiatul a adormit pentru a fi la Domnul Isus. Aceeaşi poştă a mai adus şi un pachet mic, în care se afla preaiubita şi mult întrebuinţată lui Biblie. Ea a fost păstrată ca o scumpă amintire din partea celui adormit. Ba mai mult, cel mai tânăr fiu al casei a citit şi el în acea Carte preţioasă. A citit şi scurtele însemnări scrise pe marginea Cărţii şi care dovedeau că băiatul olog avusese o credinţă vie şi luminată. A citit de asemenea şi dorinţa celui plecat, ca această Carte Sfântă să ajungă şi pentru altcineva tot atât de Bun Prieten, cum i-a fost lui. Pe prima pagină era scris: „această Carte Sfântă este cel mai Bun prieten pentru oricine, cum a fost şi pentru mine".


Toate acestea au mişcat adânc pe acel tânăr şi l-au făcut să se predea în totul Domnului; şi când a plecat mai târziu, să lucreze pentru Domnul Isus şi să ducă şi altora vestea despre El, a luat cu sine şi acea Biblie, ca să vestească din ea sărmanilor neştiutori, Evanghelia.

Scumpul meu cititor, cum stai tu faţă de Domnul Isus? Îl iubeşti tu ca acest copilaş? Iubeşti tu Cuvântul Lui? Faci tu orice ca să ai pe buzele tale Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti tu gata să dai lucrul cel mai de preţ pentru slujirea lui Dumnezeu? Dar, mai întâi de toate, cunoşti tu dragostea lui Dumnezeu?


Dragul meu, Domnul Isus a murit pe cruce pentru tine. Păcatele şi nelegiuirile tale L-au suit pe cruce. Primeşte-L acum ca Mântuitor al tău. Nu mai aştepta. Acum chiar; ziua de mâine nu este a ta. Poate că mâine nu vei mai fi pe pământ. Primeşte-L chiar în clipa aceasta. Stai pe loc. Nu mai face un pas până nu primeşti jertfa Domnului Isus ca înfăptuită pentru tine. Poate că pasul pe care-1 mai faci este cel din urmă. Opreşte-te dar şi pleacă-ţi inima înaintea Celui ce a murit pe cruce în chinuri de nespus. Nu cumva copilaşul orfan te face de ruşine? Deschide-ţi larg inima plină de păcat şi nelegiuire şi sângele Domnului Isus o va curaţi pe deplin, în clipa aceasta, dacă tu crezi şi-I spui Lui totul. Un îndemn să-ţi fie micul orfan, care prin Cuvântul lui Dumnezeu a aflat că este un păcătos pierdut din pricina nelegiuirilor şi a aflat iertare prin sângele Domnului Isus. Când a aflat că, din dragoste pentru el, Domnul Isus a murit pentru păcatele lui, inima i s-a umplut de bucurie şi de atunci şi-a pus-o toată în slujba Lui. Procedează şi tu la fel. De acum încolo din inima ta vor curge râuri de apă vie, cum spune Scriptura. Vino şi tu la izvorul apelor vii, adică la Domnul Isus, şi bea cu nesaţ din acest izvor dătător de viaţă, iar din inima ta va curge multă binecuvântare - pentru tine şi pentru cei din jur.